Mama Nu Ma Mai Certa

A luta continua is also widely used in Nigeria by students and activists. Protests, riots, and other actions to demand for the rights of Nigerian students are termed as "Aluta". It is the motto of the all-Nigerian Students Union across all academic institutions of higher education. It is generally given in full: "A luta continua; vitória é certa", meaning "The struggle continues; victory is certain".

Mama Nu Ma Mai Certa

Când am pornit spre casă, ea m-a luat de mână. Acasă s-a desprins ușor de mine și a plecat spre părinții ei. Am luat-o departe pe mama ei și i-a descris pe scurt ceea ce se întâmplase, iar a doua zi am sunat-o să aflu cum a decurs restul zilei. Mama fetiței mi-a spus că aceasta fusese foarte calmă și super obosită la ora de culcare. A doua zi ne-am întâlnit pentru încă o rundă de joacă, iar fetița a venit la mine și mi-a dat o îmbrățișare.

Tata a fost exemplul perfect al unui om foarte muncitor. El a fost tâmplar toată viața, dar pasiunea pentru lemn la un moment dat a devenit obositoare. Atunci, împreună cu mama, și-au deschis o afacere și s-au ocupat împreună de ea.

În ziua când mama a murit, mi-am promis să nu plâng pentru ea și asta a dus la a nu mai plânge în general pentru nimic. Când a murit tata, mi-am promis că o să mă gândesc doar la amintirile bune dintre noi. Sper că sunt mândri de cum am crescut și că o să continue să aibă grijă de noi, de sus.

Iti scriu, fata mamei, pentru ca am fost si eu in postura ta de acum si am facut si eu propriile greseli fata de batrana mea mama, la apusul vietii ei. Greseli pe care stiu cat mi le-am reprosat atunci cand nu am mai avut-o. Nu vreau sa simti si tu acea durere sfasietoare cand vei realiza ca nu mai poti da timpul inapoi pentru a putea face lucrurile altfel...

Copilul meu, cat te iubeste mama nu te va iubi nimeni in viata. Nu ma privi ca pe o jucarie stricata care nu mai are altceva de facut decat sa stea uitata intr-un colt si sa astepte sa treaca timpul. Si mai ales nu ma uita intr-un colt de suflet catre care privesti doar in momentele grele.

Artista a spus că și restul persoanelor din viața ei, cum ar fi iubitul, sunt importante, însă aprecierea și iubirea pe care o are față de cea care i-a dat viață trece de orice limită. Daniela Gyorfi a fost certată de mama ei atunci când a greșit și chiar dacă acest lucru a deranjat-o când era tânără, acum și-a dat seama că a fost în beneficiul ei.

Chiar dacă a fost alături de ea oricând, mama Danielei Gyorfi a rămas paralizată pe vremea când ea era doar un copil. Din acest motiv, cele două nu au multe experiențe împreună, nici de opt martie. Artista a spus că nu a avut o copilărie fericită, din cauza lipsei banilor și sacrificiilor pe care a trebuit să le facă.

Buna seara. Nu sunt mama, dar sunt un copil care a crescut intr-o atmosfera precum cea descrisa. In fiecare zi imi doream ca mama sa ne ia si sa plece cu noi. Nu mai suportam certurile, injuraturile si toata acea atmosfera urata. Nu s-a intamplat asa, am ramas in continuare cu ambii parinti. Nu stiu daca a fost mai bibe sau mai putin bine. Dar stiu ca acum sunt un adult care printe altele, ma tem teribil de certuri; pur si simplu nu le suport. Sunt acuzata ca nu stiu sa-mi sustin punctul de vedere, acesta fiind motivul pentru care nu-mi plac confruntarile. Dar, la fel ca in orice situatie, cine nu trece prin acele momente, nu poate intelege. Va aflati intr-un moment dificil, cu o decizie dificila de luat. Nu exista o reteta; iar eu v-am impartasit cateva ganduri. Mult succes si mult ajutor Divin!

3. e nevoie de mult lucru cu tine, acum mama, cat si cu partenerul ales, impreuna la un consilier, psiholog, in a invata cum sa rupi harta mentala invatata. Altfel, ajungem ca mama si ca tata, iar copiii nostri vor ajunge la fel ca noi.

Buna Ileana .am citit povestea ta si cumva se aseamana cu cea a fiului meu doar ca eu cand el avea 18 ani am pus punct .cu siguranta trebuia sa o fac mai demult dar am zis sa nu il iau din mediul lui scolar apoi la liceu .este un tanar de 20 ani acum .A fost mai emotiv mai tacut poate din cauza la ceea ce vedea si auzea .imi pare rau ca nu am cerut sprijinul unui specialist pt ca si acum este inchis in el cu greu imi spune ce isi doreste .sau ce vrea .este un copil tacut ii place sa stea singur nu sta sa povesteasca .divortul a fost acum 2 ani iar intre timp eu mi.am refacut viata dar atunci cand am vazut ca se infiripa ceva intre mine si actualul l.am intrebat daca este de acord daca ma vrea sa am aceasta relatie .si mi.a spus ca da vrea sa ma vada fericita .MA DOARE SUFLETUL PT CA IL IUBESC pe fiul meu nespus si sufar cand vad ca este asa . Este la factate la automatica si informatica aplicata .iar la sfarsit de sapt se duce la mama mea .(eu sunt plecata )iar mama imi spune mereu ca nu comunica ca vorbeste mai rastit .nu stiu astea sa fie urmarile la ceea ce a vazut si a trait pana la 18 ani .as vrea sa imi spuneti parerea dvs .va multumesc

Chiar daca sunt in minoritate, eu in cazul de fata, sunt pentru separare. Pentru ca divortul/separarea se aplica doar adultilor, ei inceteaza sa mai fie sot respectiv sotie, mama si tata raman in continuare. Si daca ei inteleg asta atunci problema e apropape rezolvata.Daca va certati zilnic, cum spui, trauma deja exista.

Daca va iubiti si nu s-a ajuns la violenta, merita sa depuneti eforturi pentru a merge mai departe. Incearca sa te detasezi de certurile zilnice, care oricum cred ca vin in avalansa, sa te uiti in interiorul tau si sa vezi daca il mai iubesti, daca mai vezi barbatul de care te-ai indragostit, daca iti mai este drag, daca iti mai pasa. Incearca sa lasi deoparte aceleasi certuri si sa vezi daca mai simti ca el te iubeste, indiferent de ce va spuneti zilnic. Repet: daca va iubiti sincer, nu lasati maruntisurile astea materiale de zi cu zi sa va doboare. Daca insa nu mai ai niciun sentiment de iubire pentru el, este mai bine si mai sanatos pentru copii sa puneti punct. Nici eu nu ma simteam deloc confortabil cand ai mei se certau si se jigneau. Simteam o tensiune care zic eu ca e prea mare pentru a supune copiii la asa ceva. Indiferent de solutia finala, toti aveti nevoie de liniste si de armonie, indiferent de ce formula. Si comunicarea intre soti face bine, sa va spuneti, fara sa va reprosati/atacati/invinovatiti, ce va deranjeaza, ce va supara, cum ati vrea sa fie relatia, ca si cum ati vorbi cu un prieten, nu cu dusmanul din casa. Va tin pumnii si va urez multa rabdare si liniste, indiferent de solutia la care veti ajunge!

Daca nu aveți amandoi sau macar unul dintre voi(mama in mod special) un duhovnic iscusit, totul e pierdut. Psihologul si doctorul sunt doar mici pauze spre agonie. Recomand îndreptarea pașilor spre Dumnezeu si găsirea urgenta a unui duhovnic adevarat

Am trecut si eu prin etapa asta, de mai multe ori in 10 ani de cand suntem impreuna. Sotul meu a fost cel care a deschis subiectul divort de fiecare data si tot de fiecare data i-am zis ca mai bine murim de gat unul cu celalalt dar de divort nici nu se pune problema. Parerea mea e ca atata timp cat nu e vorba de violenta, alcool droguri sau jocuri de noroc, nimic nu este de nerezolvat. Si apoi ati facut copiii impreuna, de ce tu sa te chinui sa ii cresti singura si el sa devina liber si zburdalnic? Si apoi incercati sa va abtineti sa va certati in fata copiilor. Nu puteti sa taceti o saptamana?

Nu ma mai lungesc si eu ca s-au spus toate cate trebuiau si si pe deasupra. Eu cred ca o mama nefericita si un tata la fel nu vor putea sa isi faca nici copiii fericiti. Nu uita ca acesti copii vor pleca, mai devreme sau mai tarziu, de acasa. Si ramaneti voi doi. Acum e vorba despre voi, nu despre copii.

mi-au trebuit 3 ani de terapie ca sa ii pot ierta (la 23 de ani). a trebuit sa traiesc 2 ani in alta tara, singura, ca sa accept ca mi-as dori sa ii vad si ca undeva, candva, ii mai vreau ca parte din familia mea. pe tata l-am iertat cam cu 8 luni inainte sa moara, bolnav, cand am venit acasa sa petrec cat i-a mai ramas din viata cu el (stiam ca poate muri oricand, si am inteles ca o sa imi doresc candva sa fii fost langa el) a mai trait 8 luni, in care nu ne-am certat, ne-am acceptat asa cum eram, a murit in bratele mele, in 10 minute, si i-am fost recunoscatoare lui Dumnezeu ca m-a sa fiu acolo, ca am fost acasa, ca nu a murit singur (am fost plecata de dimineata cu actualul sot sa rezolvam diverse, ne-am intors acasa seara la 9, am gatit, am cinat toti 3 impreuna veseli si glumeti, si cand noi strangeam masa, tata a cazut la pamant si a murit inainte sa ajunga ambulanta. parca ne asteptase sa venim acasa sa puem avea inca o ora impreuna) fratele meu, care nu na putut uita si ierta certurile alor mei, care nu l-a cautat pe tata cu anii, acum nu se poate ierta ca nu l-a vazut inainte sa moara. nu as vrea sa fiu in locul lui.

am nevoie de un efort de vointa inimaginabil sa nu ii fac sotului bagajele de fiecare data cand ne certam, sa i le trimit lui soacra-mea pachet. i le-am facut o singura data, a stat o luna in chirie, dar a dormit in fiecare noapte cu mine. m-a iertat, dar stiu ce traieste cu frica ca se va intampla iar, si stiu ca nu e ok, de asta ma straduiesc sa ma schimb

Totul a inceput acum 7 ani.Am cunoscut-o pe sotia mea prin cineva apropiat.Ea era casatorita,avea o fetita de 2 ani jumate.Nu se mai intelegea cu sotul ,se despartisera.Am placut-o din prima clipa si le-am iubit pe amandoua de la inceput.Am decis sa avem o relatie.Ne-am dorit amandoi inca un copil.Ea visa la nunta.Eram saraci,m-am zbatut din rasputeri si atunci cand ea a ramas insarcinata ,am facut si nunta.S-a nascut si cea mica.Sotia mea era disperata sa petrecem timp impreuna.La toaleta,cand dormea,in orice moment ma vroia langa ea.Nu aveam pic de timp doar pt mine era ca o obsesie pt ea.De cand s-a nascut cea mica,pe plan sexual am devenit mai indepartati,ea nu mai simtea nevoia asa des sa facem dragoste.Ne mai certam,dar era bine.Apoi am prins un contract in straintate,eram fericiti,visam sa ne luam si noi o casa.Am zis ca ne-am jurat iubire vesnica si ca distanta nu ne v-a afecta.Dar nu a fost asa,vorbeam pe camera cel putin o ora pe zi desi eu munceam,ea imi reprosa ca nu vorbim destul,nu stiam cum sa ma impac cu timpul,era najpa.Apoi dupa o vacanta in tara ea a decis sa i-a fetele sa plece la mama ei.A avut o mica aventura,de care am aflat si dupa mai multe certuri am decis sa continuam impreuna.Dar ea a devenit din ce in ce mai rece.Cuvantul divort exista pe buzele amandourora zi de zi.Am facut sedinte separate la ppsiholog,ea a ajuns si la psihiatru.Probleme din copilarie.Cand isi lua tratamentul,vorbind la telefon,totul era mai bn,cand nu,jale.Acum suntem tot impreuna desi stiu ca nu ma mai iubeste,desi ne culcam impreuna atunci cand vin acasa,doar pt mine,in scarba destul de rar.Am reusit sa mai realizam cate ceva financiar,o masina,fetelor nu le lipseste nmk.Doar eu.La o perioada cand eu nu sunt de acord ca ea sa plece pe undeva ,sa umble,ne certam.Ea zice ca are nevoie de timp pt a sti daca continuam sau nu impreuna.Apoi i-a decizia sa continuam.Am ajuns acasa.Ii simt raceala.O simt atat de departee.O iubesc enorm,imi vine sa inebunesc.Ma gandesc din ce in ce mai des la divort.Nu stiu ce sa fac.Merita sa mai lupt?? Sa ii mai accept toate toanele?? Nush ce sa fac.Imebunesc 041b061a72